Avertizoare electronice
Delphin – Set Avertizori Forza 4+1
Delphin FORZA este un set de semnalizatoare cu receptor care oferă o semnalizare luminoasă, fonică sau prin vibraţii a tragerii în orice fel de împrejurări. Corpul semnalizatoarelor şi al receptorului este fabricat din plastic rigid ABS, ceea ce le asigură rezistență împotriva deteriorării mecanice. Aspectul care contribuie la durata lungă de viaţă este şi rezistenţa absolută la apă. Fiecare semnalizator poate fi comutat cu ajutorul unei pârghii în regimul de zi sau de noapte. În cazul regimului de noapte se aprinde dioda LED de poziţie, datorită căreia veţi avea întotdeauna o perspectivă cu privire la amplasarea lansetelor dumneavoastră. Avertizorii au o gamă variată de setare a prametrilor. Tonul ( buton T) și senzitivitatea în intervalul 1-9cm ( buton S) au cinci opțiuni de selectare în funcție de preferințe. În cazul tragerii repetate veţi fi atenţionat cu o tonalitate diferită. Volumul poate fi de asemenea setat la cinci niveluri diferite, nivelul 0 reprezintă modul silenţios. Deviza de necontestat a semnalizatoarelor din setul FORZA este posibilitatea de alegere între 7 culori ale diodei LED de semnalizare. În acest fel fiecare îşi va alege cea îndrăgită şi dacă veţi dori o schimbare, atunci por şi simplu veţi selecta o altă culoare cu ajutorul comutatorului rotativ ”C (colour)” şi în acest fel nu trebuie să cumpăraţi un alt semnalizator. În partea inferioară se găseşte intrarea pentru conectorul de 2,5 mm pentru conectarea indicatorului luminos de tragere. În plus, fiecare semnalizator dispune de fileturi pentru fixarea snag gear, care sunt şi parte a pachetului. În plus, pentru semnalizator primiţi şi o carcasă rigidă de transport iar pentru receptor un suport de masă!
Receptorul se remarcă printr-o receptare bună a semnalului şi în teren cu vegetaţie iar raza sa de acţiune reprezintă în condiţii optime până la 160m. Dispune de 4 diode LED color, a căror culoare poate fi schimbată conform instrucţiunilor cu ajutorul tastei ”P”. De asemenea este posibilă alegerea dintre 5 tonalităţi diferite şi a nivelului volumului. La comutarea pârghiei înspre dreapta se activează modul de vibrare. Receptorul păstrează toţi parametrii setaţi în memorie.
Setul este alimentat cu ajutorul bateriilor de 9V şi în cazul capacităţii reduse, semnalizatorul şi receptorul vă va atenţiona printr-un piuit scurt. În mod sigur veţi aprecia şi stativul pentru receptor care este livrat împreună cu setul şi de asemenea carcasele de protecţie ale semnalizatoarelor, pe care le veţi găsi de asemenea în pachet.
În cutia acestui set se pot adăuga maxim 3+1 (3 buc. avertizori și o stație).
Setul de avertizori FORZA poate fi conectat cu lampa LightCONTACT.
Parametri tehnici:
RECEPTOR / funcții:
- 5 niveluri de volum (întrerupător V, inclusiv mod silențios)
- 5 tonuri de semnalizare distincte (întrerupător T)
- Mod vibrație (comutator -poziție dreapta)
- 4 culori LED semnalizare
- Memorare setări selectate
- DESCHIS /ÎNCHIS / VIBRAȚIE (comutator)
- Diodă memorie – aprinsă continuu 20 secunde după trasătură
- Indicator baterie consumată cu un bip scurt
- Kit testare rază de acțiune
- Rază de acțiune 160m în funcție de teren
- Stand practic pentru depozitare HOLD myFORZA
- Alimentare: baterie 1x9V
SEMNALIZATOR / funcții:
- Rezistent la apă
- 5 niveluri de volum (întrerupător V, inclusiv mod silențios)
- 5 tonuri de semnalizare distincte (întrerupător T)
- 5 niveluri sensibilitate (întrerupător S)
- 7 culori posibile pentru dioda de semnalizare (întrerupător C)
- Comutator MOD ZI / ÎNCHIS / MOD NOAPTE
- Memorare setări selectate
- Posibilitatea atașare snag gear
- Semnal acustic diferit pentru trăsătura tip "drop" (peștele vine spre lansetă)
- Diodă memorie – clipește 20 secunde după trasătură
- Indicator baterie consumată cu un bip scurt
- Diode poziție nocturnă
- Mufă jack 2.5mm
- Husă Transport
- Alimentare: baterie 1x9V
Delphin – Set avertizori ROLER SHOCK 4+1
Setul de avertizori care percepe orice vibrație a lansetei dumneavoastră . Datorită avertizorilor de înaltă calitate, setul poate detecta instantaneu mușcătura peștelui. Avertizorii sunt fixați pe lansetă printr-o curea de cauciuc reglabilă. Datorită acestui lucru, fixarea pe orice tip de lansetă se face fără probleme.Acest set se utilizează de obicei în pescuitul la somn.În funcție de condițile meteo raza de acțiune este de până la 130m Avertizorii vin într-o carcasă robustă pentru transportul lor în siguranță. În plus, oferim o garanție extinsă, de până la 3 ani pentru acest set!
Caracteristicile avertizorului:
Alimentare cu 3 baterii de tip LR44. Posibilitatea de a seta 4 tonuri diferite de semnalizare și 4 nivele de volum. Desigur, mod silențios.Diodele luminoase indică timp de 20 de sec după mușcătură. Avertizorul este rezistent la apă.
Caracteristicile receptorului:
Alimentare cu baterii tip AAA 3 buc. Posibilitatea de a seta 4 tonuri diferite de semnalizare și 4 nivele de volum. Desigur, există modul de vibrații și indicare prin LED-uri. În plus, pe spate există o bandă practică pentru curea.
Fox – Set avertizori Micron MX, 3+1
Set de avertizoare electronice cu statie inclusa oferit de catre producatorul Fox. Micron MX dispune de o carcasa sigilata si rezistenta la intemperii, impreuna cu circuite digitale de calitate superioara. De asemenea, este echipat cu sistemul unic de detectare a trasaturilor Fox D-Tec Sensing System si clasica rola Tru-Run cu o sensibilitate accentuata, astfel semnalizand orice trasatura indiferent de cat de apatic este realizata.
Veti gasi o mufa de alimentare in partea din spate a alarmei, care permite conectarea unui swinger luminos. De asemenea, avertizorul are atentionare de baterie descarcata (necesita doua baterii tip AAA) si volum reglabil prin potentiometru. Datorita tehnologiei I-Com Transmitter Technology, MX are propria statie dedicata, protejata in caz de intemperii, cu circuite digitale de calitate superioara.
Butonul On/Off al avertizoarelor are dublu rol: de pornire/oprire si respectiv reglarea sensibilitatii (doua trepte de reglaj). Sensibilitatea are reglat din fabrica nivelul 1. Rola pentru volum (inscriptionata cu litera "V") dispune de 7 trepte de reglaj, in timp ce rola pentru tonalitate (inscriptionata cu litera "T") dispune tot de 7 trepte de reglaj. Culoarea LED-ului avertizoarelor se schimba prin apasarea unui buton cauciucat situat in partea din spate a carcasei (langa mufa pentru conectarea swingerelor).
De asemenea, statia avertizeaza atunci când bateria are un nivel scazut (functioneaza cu 3 baterii x AA). Statia MX este foarte usor de sincronizat cu avertizorii, iar în teste a receptionat semnalul acestora de la distante semnificative.
Fox – Set avertizori Micron MX, 4+1
Set de avertizoare electronice cu statie inclusa oferit de catre producatorul Fox. Micron MX dispune de o carcasa sigilata si rezistenta la intemperii, impreuna cu circuite digitale de calitate superioara. De asemenea, este echipat cu sistemul unic de detectare a trasaturilor Fox D-Tec Sensing System si clasica rola Tru-Run cu o sensibilitate accentuata, astfel semnalizand orice trasatura indiferent de cat de apatic este realizata.
Veti gasi o mufa de alimentare in partea din spate a alarmei, care permite conectarea unui swinger luminos. De asemenea, avertizorul are atentionare de baterie descarcata (necesita doua baterii tip AAA) si volum reglabil prin potentiometru. Datorita tehnologiei I-Com Transmitter Technology, MX are propria statie dedicata, protejata in caz de intemperii, cu circuite digitale de calitate superioara.
Butonul On/Off al avertizoarelor are dublu rol: de pornire/oprire si respectiv reglarea sensibilitatii (doua trepte de reglaj). Sensibilitatea are reglat din fabrica nivelul 1. Rola pentru volum (inscriptionata cu litera "V") dispune de 7 trepte de reglaj, in timp ce rola pentru tonalitate (inscriptionata cu litera "T") dispune tot de 7 trepte de reglaj. Culoarea LED-ului avertizoarelor se schimba prin apasarea unui buton cauciucat situat in partea din spate a carcasei (langa mufa pentru conectarea swingerelor).
De asemenea, statia avertizeaza atunci când bateria are un nivel scazut (functioneaza cu 3 baterii x AA). Statia MX este foarte usor de sincronizat cu avertizorii, iar în teste a receptionat semnalul acestora de la distante semnificative.
MaDCat – Set avertizori Topcat 4+1
Setul de avertizori electronici MadCat Topcat nu numai că reacționează la vibrații, dar detectează si mușcătura lentă pe cadere (drop-back).Detectorul este desigur impermeabil (clasa de protecție IP66). Încărcat prin USB, bateria durează 10 zile! Când nivelul bateriei este scăzut, difuzorul detectorului va semnala acest lucru printr-un sunet puternică, astfel încât setul de alarmă Topcat să poată fi încărcat la timp pentru următoarea utilizare. Reîncărcarea când bateriile sunt goale durează de obicei aproximativ 2,5 ore. Un avantaj clar al detectorului este „caracteristica plutitoare”! Avertizorii nu se scufundă, ci plutesc pe suprafața apei in cazul in care acesta ajunge accidental in apa. Volumul indicatorilor poate fi setat manual de la 0 la 6, după cum este necesar. Receptorul este, de asemenea, impresionant - alimentat de baterii, are o autonomie de până la 100 de metri! Detalii produs: Culori: roșu, verde. Volum și sensibilitate reglabile, afișaj vibrații (reglabil), lumină nocturnă, încărcare completă în 2,5 ore, funcție de memorie, alarmă când bateria este descărcată, autonomie de 100 m, receptorul reacționează fără întârziere, oprire în 2 secunde, funcționare ușoara. Receptorul necesită 2 baterii AAA. Volumul indicatorilor poate fi setat manual de la 0 la 6, după cum este necesar. Detalii tehnice:
• Sensibilitate reglabilă (4 niveluri)
• Indicație de retragere
• Indicație de mușcătură lentă
• Indicație de vibrație (reglabilă)
• Lumina de noapte
• Se încarcă complet în 2,5 ore
• Consumul scăzut al bateriei (bateria internă durează până la 240 de ore)
• Funcția de memorie
• Alertă de baterie descărcată (la 20%)
• Alarmă antifurt
• 100m acoperire efectivă
• Receptorul răspunde în timp real (fără întârziere)
• Navigare ușor de utilizat prin funcții
• Rezistent la apa
Sonik – Set avertizori SKS2 4+1
SKS2 Alarm Set este un ansamblu de avertizare electronica dezvoltat de producatorul britanic SONIK pentru impatimitii pescuitului la crap. Dezvoltarea sistemelor de avertizare electronica a fost prioritara pentru Sonik, de aceea acest modelul de avertizori este rezultatul multiplelor decizii de proiectare, alegeri de materiale si teste riguroase. Astfel fanii SONIK primesc un raspuns excelent la feedback-ul oferit in ultimii ani producatorului britanic iar rezultatul fiind un sistem de avertizare modern ce nu dezamageste.
Acest set vine dotat cu patru detectori electronici și o statie ce se poate mândri cu o impresionanta rază de acțiune de până la 150 m, astfel încât acestia pot urmări lansetele de la distanță. Avertizorii sunt echipati cu două LED-uri multicolore, de înaltă vizibilitate, care vă vor avertiza in momentul care apare o trasatura, acestea vin în culori diferite, ceea ce va permite pescarilor să distinga foarte usor ce lanseta a fost declanșată. De asemenea avertizorii dispun si de o caracteristica de indicare a trasaturii pe înainte sau înapoi (run/drop) pescarii vor sti in permanenta in ce directie a plecat pestele, marind astfel șansele de capturare a pestelui. Modul inteligent “MUTE” este perfect pentru atunci când se doreste un pescuit fără nicio distragere a atenției, iar modul silențios vă permite practicare unui pescuit discret dar efficient, ideal în situațiile în care nu se doreste deranjarea altor pescari. Cu șase setări de volum și ton, puteți regla avertizorii în funcție de nevoile dumneavoastra, iar mufa jack de 2.5mm vă va permite să conectați un indicator iluminat sau alte accesorii. Funcția LED cu iluminare nocturnă este perfectă pentru pescuitul pe timp de noapte, astfel veti reusi sa vedeti foarte ușor lansetele în condiții de lumină scăzută. Carcasa etanșă și inserțiile de cauciuc moale vor oferii protectie lansetelor si vor asigura protectia carcasei impotriva posibilelor socuri produse de blankul lansetelor.
Statia are patru canale și LED-uri multicolore care sunt sincronizate cu culorile avertizoarelor, ceea ce face ca identificarea lansetei care a produs trasatura sa se realizeze foarte ușor. Cu șase niveluri de volum și modul silențios, puteți personaliza statia după preferințele si necesitatile dumneavoastra. Indicatorul LED drop back și funcția de lanternă vă vor ajuta să fiți cu ochii pe lansete chiar și pe întuneric, iar modul vibratii este perfect pentru acele momente in care doriți să pescuiți fără niciun sunet. Funcția de potrivire automată a tonului statiei cu cel al avertizorului este o caracteristica speciala ce a fost dezvoltata de SONIK pentru cei mai pretentiosi pescarii, astfel încât acestia să poata identifica rapid ce lansetă a fost declanșată fara a fi nevoie sa o vada. Designul carcasei ii permite statiei sa stea “in picioare” pe masa, galeata sau orice alta suprafata dreapta, fiind mult mai usor de vizualizat, sau daca pescarul doreste sa o aiba in permanenta la indemana poate fi utilizata impreuna cu snurul de atașare cu care este setul este furnizat in pachet. Un aspect semnificativ este lampa LED prevazuta, fiind perfecta pentru a oferi vizibilitate asupra cortului si a notifica cand se declanseaza unul dintre senzori. Alimentarea acesteia se realizeaza extrem de usor cu ajutorul a 3 baterii AAA. Un alt factor dorit de catre pescarii de crap, cand vine vorba de avertizori este rezistenta sporita la socurile mecanice, si impotriva apei. In acest aspect Sonik SKS2 Alarm Set nu dezamageste, corpul fabricat din plastic dur realizand un nivel de protectie considerabil circuitelor interioare, garantand astfel o durabilitate pe masura.
Realizarea setului de avertizori electronici SKS2 conform celor mai inalte standarde europene reprezinta un aspect ce cu siguranta va motiva impatimitii pescuitului la crap in alegerea sa, deoarece echipa de tehnicieni SONIK s-a asigurat ca acesti avertizori sa satisfaca intru-totul cerintele pescarilor moderni de crap.
Caracteristici avertizori:
Raza de actiune: 150m;
Design atractiv;
6 x nivele de volum si ton;
LED-uri multicolore, calitative;
Functie de lumina nocturna;
Slot pentru mufa jack de 2.5mm;
Guler cauciucat, special pentru filet;
Semnal Low Battery;
Alimentare: 2 x baterii AAA (nu sunt incluse).
Filet universal de prindere.
Caracteristici statie:
Raza de actiune: 150m;
LED-uri multicolore, calitative;
Corp rezistent la apa;
Design atractiv;
Functie de lumina nocturna;
6 x nivele de volum si ton;
Alimentare: 2 x baterii AAA (nu sunt incluse).
Ochet pentru snur.
Caracteristici lampa LED:
Design atractiv;
LED-uri calitative;
Sistem de prindere magnetica;
Carlig metalic de atasare;
Rezistenta sporita.
Alimentare: 3 x baterii AAA (nu sunt incluse)
Team Feeder By Döme – Avertizor individual Feeder
Special conceputi pentru pescuitul la feeder, avand o forma asimetrica ce ajuta in cazul trasaturilor agresive, nepermitand smulgerea lansetei de pe avertizor. Avertizorii sunt dotati cu un led pe partea din spate care poate fi activat tinand apasat butonul T, si ajuta la o mai buna vizibilate asupra varfurilor de feeder.

