Accesorii
Berti – Codite pentru oscilante L
Berti – Codite pentru oscilante XL
MaDCat – Clonk Teaser New A-Static 100g – Firetiger UV
Probabil una din inovatiile cele mai revolutionare din ultimul deceniu in pescuitul la somn sunt aceste monturi speciale pe care le folosim la pescuit pe verticala, la somn. Denumirea de clonk vine de la faptul ca vom atrage atentia somnului cu ajutorul cloncului asupra faptului ca o posibila momeala apetisanta se apropie. Practic, prin bataia cloncului vom trezi interesul pestelui asupra momelii pe care o avem in apa.
Indiferent ca pescuim pe lac sau pe apa curgatoare, simtul acestui rapitor este extrem de ascutit, avand capacitatea sa plonjeze inspre momeala noastra chiar si de la adancimi mari. Spectaculos este faptul ca putem urmarii pe ecranul sonarului cand se apropie pestele si chiar cand ataca.
Conceptul Teaserului a fost construit dupa principiul buchetului simplu de rame. Prin miscari usoare pe verticala, putem observa cum obtinem efectul meduzei, extrem de apetisant pentru cel mai mare rapitor al apelor noastre. Dar MADCAT a mers mai departe: A construit pe lestajul sub forma unui clopot de care a fixat niste skiirturi siliconice pe capatul carora a fixat niste bilute care, inevitabil, la miscarea pe verticala se vor lovi intre ele. Practic, obtinem un efect dublu: vizual, dar si auditiv.
Indiferent ca suntem in curent de apa curgatoare sau pe lac, o mica animare a teaserului este, deci, importanta. Nu putini sunt pescarii care obisnuiesc sa anime montura prin simpla atingere a lansetei. Daca bate vantul, valurile pot suplini aceasta operatiune.
Armarea: Ancorele folosite de cei de la MADCAT sunt super ascutite si le putem folosi cu incredere, mai ales ca sunt calibrate la marimea monturii. Nu putini sunt pasionatii care aleg sa suplimenteze ancorele carligelor cu rame sau cu bucati de ficat. Se completeaza astfel si atractia olfactiva.
Este produs MADCAT, divizia de somn a lui D.A.M., produs super - premiat la toate competitiile internationale.
Modelele de 200 si 250 de grame sunt ideale pentru pescuitul in conditii de vant puternic sau pe ape cu niste curenti care depasesc viteza barcii. In aceste situatii, monturile cu lestaje usoare au tendinta de a iesi din conul de scanare a sonarului, si nu mai vedem montura pe ecran.
Important: Corelati greutatea cu viteza de curgere a curentului. La cote mari si curent puternic, pentru a avea montura pe ecranul sonarului (sub sonda acestuia), este important sa folosim modelele cu greutate mai mare. Acelasi principiu se aplica si in pescuit pe lac, in deriva. Daca vantul este mult prea puternic, barca va avea portanta si montura nu va ramane in conul de scanare a sonarului. In aceste situatii, pe lac, este indicat sa folosim si o ancora de deriva.
Specificatii tehnice:
• Lestaj vopsit in culoarea monturii
• Anou metalic pentru fixare linie principala
• Posibilitate armare ancore cu momeli: buchet rame, lipitori,ficat
• Ochi 3D cu cadru Pupila realistic
• Skirturi realiste armate cu bile pentru lovire prin simpla miscare
• Ancora Super Rezistenta si ascutita marca MADCAT
• Armare cu Ancora - Ancora 2/0 - Tratata antistatic - nu se incarca electrostatic
• Forma lestaj: Clopot
• Ambalare: 1buc (se livreaza in cutie de protectie din plastic ABS)
• Tehnica recomandata: Pescuit Vertical + Bataie Clonc
• Specia tinta: Som
MaDCat – Clonk Teaser New A-Static 100g – Fluo Pink UV

MaDCat – Clonk Teaser New A-Static 100g – Fluo Yellow UV

MaDCat – Clonk Teaser New A-Static 100g – Glow Dark

Zeck – Clonk Teaser Rattle Teaser 60gr White
Zeck Rattle Teaser este probabil una dintre cele mai inovatoare monturi in pescuitul pe verticala, la somn, producatorul german realizandu-le, dupa numeroase discutii si consultatii cu renumiti pescari de somn, in 4 variante de gramaj (60g,100g,150g si 200g) si 3 variante de culori (verde, alb si negru), care s-au dovedit, dupa nenumarate teste, ca fiind cele mai prinzatoare. Denumirea de clonk vine de la faptul ca vom atrage atentia somnului cu ajutorul cloncului asupra faptului ca o posibila momeala apetisanta se apropie.
Practic, prin bataia cloncului vom trezi interesul pestelui asupra momelii pe care o avem in apa. Indiferent ca pescuim pe lac sau pe apa curgatoare, simtul acestui rapitor este extrem de ascutit, avand capacitatea sa simta vibratiile acestei momeli chiar si de la adancimi mari. Spectaculos este faptul ca putem urmari pe ecranul sonarului cand se apropie pestele si chiar cand ataca. Conceptul Teaserului a fost construit dupa principiul buchetului simplu de rame. Prin miscari usoare pe verticala, putem observa cum obtinem efectul meduzei, extrem de apetisant pentru cel mai mare rapitor al apelor noastre. Dar Zeck a mers mai departe si a construit pentru aceste teasere, un cap de tip pivot cu rulment cu bile (pentru o mai mare atractie ), de care a fixat niste skirturi din cauciuc siliconic, pe capatul carora a prins niste bilute, ce inevitabil, la miscarea pe verticala se vor lovi intre ele. Practic, obtinem un efect dublu: vizual, dar si auditiv.
Indiferent ca suntem in curent de apa curgatoare sau pe lac, o mica animare a teaserului este, deci, importanta. Unii pescari obisnuiesc sa anime montura prin simpla atingere a lansetei. Daca bate vantul, valurile pot suplini aceasta operatiune. Ancorele folosite de cei de la Zeck sunt super ascutite si pot fi utilizate cu incredere, mai ales ca sunt foarte bine calibrate cu marimea monturii. Nu putini sunt pasionatii care aleg sa sporeasca atractivitatea monturii (olfactive), incarcand carligele ancorelor cu rame sau cu bucati de ficat.
Caracteristici:
Anou metalic pentru fixare linie principala
Capul este de tip pivot cu rulment cu bile (pentru o mai mare atractie) si culoare negru mat
Greutate: 60g
Skirturi realiste din cauciuc siliconic armate cu bile pentru lovire prin simpla miscare
Ancora super rezistenta si ascutita marca Zeck, marimea 3/0
Posibilitate armare ancore cu momeli: buchet rame, lipitori,ficat
Culoare: White
Tehnica recomandata: Pescuit Vertical + Bataie Clonc
Specia tinta: Somn
Ambalaj: cutie cu 1 buc